14 Noiembrie 2019 – Ziua Mondială a Diabetului

Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Teleorman celebrează „Ziua Mondială a Diabetului” , în data de 14 noiembrie 2019.

„Ziua Mondială a Diabetului” a fost stabilită în 1991 de către Federaţia Internaţională de Diabet şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), ca răspuns la preocupările crescânde cu privire la ameninţarea la adresa sănătăţii pe care o reprezintă diabetul. „Ziua Mondială a Diabetului” a devenit o Zi Oficială a Naţiunilor Unite în 2007 prin adoptarea Rezoluţiei Naţiunilor Unite 61/225.

Campania îşi propune să atragă atenţia asupra problemelor de importanţă majoră în privinţa diabetului zaharat şi să menţină diabetul în atenţia populaţiei în mod susţinut.

„Ziua Mondială a Diabetului” este sărbătorită în întreaga lume de peste 200 de asociaţii membre ale Federaţiei Internaţionale de Diabet, în peste 160 de ţări, printre care şi România, toate fiind State Membre ale Naţiunilor Unite, de către alte asociaţii, organizaţii, companii, cadre medicale şi persoane suferind de diabet zaharat, precum şi familiile lor.

Logoul Zilei Mondiale a Diabetului este cercul albastru – simbolul global al diabetului.

Implicarea OMS în prevenirea şi controlul diabetului zaharat are scopul de stimulare şi sprijin pentru adoptarea de măsuri eficiente în supravegherea, prevenirea şi controlul diabetului şi complicaţiilor acestuia.

Strategia globală privind dieta, activitatea fizică si sănătatea completează munca OMS în domeniul diabetului, prin canalizarea pe abordări populaţionale pentru promovarea alimentatiei sănătoase şi a activităţii fizice regulate, iar astfel, de reducere a problemei globale legată de obezitate şi persoanele supraponderale.

În anul 2017, la nivel mondial, trăiau peste 425 milioane de persoane (20-79 ani) cu diabet, în 2045 se prognozează un număr de 629 milioane, iar cele mai multe dintre aceste persoane aveau diabet tip 2 (352 milioane), care poate fi prevenit prin activitate fizică regulată, dieta sănătoasă, echilibrată şi promovarea unui stil sănătos de viaţa.

În acelaşi an (2017)numărul deceselor datorate diabetului şi hiperglicemiei a fost de 3,7 milioane, iar 1,5 milioane decese au fost cauzate de diabet.

Conform Studiului Naţional privind „Prevalenţa Diabetului, Prediabetului, Supraponderii, Obezităţii, Dislipidemiei, Hiperuricemiei şi Bolii Cronice de Rinichi”(PREDATORR),în anul 2017, în România, la o populaţie adultă de 14.382.000 erau înregistrate 1.785.300 cazuri de diabet la adulţi cu vârste între 20 şi 79 de ani, cu o prevalenţă a bolii de 12,4%. În realitate există numeroase cazuri de diabet nediagnosticate.

CAMPANIA ZIUA MONDIALĂ A DIABETULUI 2018-2019: „FAMILIA ŞI DIABETUL”

La recomandările Fedratiei Internationale de Diabet, campania dedicată Zilei Mondiale a Diabetului are o durată de 24 de luni şi are ca scop conştientizarea populaţiei cu privire la impactul diabetului asupra familiei precum şi promovarea rolului familiei în managementul, îngrijirea, prevenirea şi educaţia despre diabet.

Pentru anul 2019 sloganul campaniei naţionale este „Diabetul – o problemă şi a  familiei”.

Scopul acesteia este :O mai bună informare a membrilor familiilor persoanelor diagnosticate cu diabet, în ceea ce priveşte gestionarea acestei afecţiuni.

Familiile au un rol cheie în gestionarea factorilor modificabili de risc pentru diabetul de tip 2 şi trebuie susţinute prin educaţie, resurse şi oportunităţi necesare adoptării unui stil de viaţă sănătos.

În România, campania cu sloganul „Diabetul – o problemă şi a familiei” este coordonată metodologic de Ministerul Sănătăţii prin Institutul Naţional de Sănătate Publică.

In judetul Teleorman, campania este coordonata de Directia de Sanatate Publica, prin Compartimentul Evaluarea si Promovarea Sanatatii.

ATENTIE  LA  DIABET !

 

Documente atașate: